36.000 ouă cu insecticid au ajuns în Olt. Unde au fost comercializate

oua
Ouăle contaminate cu insecticid produse la o fermă din Teleorman au ajuns și în Olt. 36.000 au fost achiziționate de un distribuitor din Olt, fiind vândute apoi în mare parte în magazine din mai multe județe. Inspectorii veterinari au mai retras de la comercializare 6.000 de bucăți, restul find deja introduse în consum.
O societate comercială din Olt a achiziționat în ultima perioadă peste 30.000 de ouă de la ferma din Teleorman, acolo unde a fost confirmată contaminarea cu fipronil, un insecticid periculos. „Referitor la ouăle contaminate cu fipronil provenite din județul Teleorman, în urma notificării și a listei de distribuție transmise de colegii din acest județ, s-a constatat că 36000 bucăți ouă au fost distribuite către o societate din județul Olt . DSVSA Olt a dispus imediat verificarea societății, în urma controlului efectuat, societatea din Olt a demarat procedura de retragere, fiind retrase de la comercializare un număr de 6000 de bucăți ouă, care au fost dirijate către o unitate de neutralizare, conform procedurilor”, a explicat Venera Popa, purtătorul de cuvânt al DSVSA Olt.Ouăle au ajuns către magazine mici, nu în supermarketuri, spun reprezentanții instituției. Ei au mai precizat că că în cursul anului 2018, toate fermele de găini ouătoare din județul Olt au prelevat probe sub supraveghere sanitară veterinară, în vederea determinării existenței fipronilului, cu rezultate corepunzătoare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














