ALRO, de la producția de aluminiu la investiții în cercetare și dezvoltare, pentru a cuceri industria aeronautică

alro
ALRO Slatina a anunțat astăzi oficial încheierea unui proiect important, în domeniul cercetării și dezvoltării. Compania a achiziționat, cu sprijin financiar european, trei echipamente care permit măsurători și determinări ale tablelor din aliaje de aluminiu, astfel încât nivelul calității produselor să crească.
Conducerea companiei a vorbit astăzi despre investiție, în cadrul unei conferințe de presă în care s-au prezentat și detaliile proiectului. „Este un obiectiv, din start vă spun, vârf de lance în domeniu, un obiectiv care ne va ajuta să îmbunătățim substanțial activitatea în următorii ani. Obiectivul general este reprezentat de dezvoltare cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării, în scopul creșterii competitivității economice a întreprinderii prin inovare, respectiv îmbunătățirea infrastructurii de cercetare și inovare și a capacităților de excelență a întreprinderii”, a spus Gheorghe Dobra, directorul general al companiei.Noile tehnologii nu înseamnă numai calitate sporită a produselor ci și parteneriate cu piloni importanți în domeniul științific, explică specialiștii de la ALRO. „Ne propune să dezvoltăm tehnologii care apoi să se aplice în Direcția Operațională Aluminiu Prelucrat, precum și să participăm cu lucrări științifice, atât la nivel european cat și mondial. Deja am făcut câteva teste și anul acesta vom participa la conferința TMS care va avea loc în SUA, la San Antonio, în Texas, una din cele mai mari din acest domeniu. Avem trei lucrări pregătite de colegii noștri din cercetare”, a spus Florea Sterie, manager Cercetare-Dezvoltare„Am decis ca partenerul pentru aceste prime trei lucrări care vor fi prezentate în SUA să fie Universitatea din Pitești, care nu e o universitate provincială. E foarte legată de spiritul aeronautic. Colaborările cu Toulouse-ul sunt foarte frecvente la această universitate și pentru noi e important. Aceste prime trei lucrări au fost acceptate de prima dată la comitetul TMS, ceea ce nu este ceva uzual”, a spus Ion Sava, director tehnic Investiții-Calitate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














