Amenzi, după protestele anti-mască din Slatina

Amenzi, după protestele anti-mască din Slatina
Protestul s-a încheiat în jurul orei 23.00, fără evenimente majore
Şapte amenzi în valoare totală de 10.600 lei au fost aplicate de jandarmii olteni, în urma protestelor desfăşurate, marţi seara, în Slatina.
Potrivit Jandarmeriei Olt, sancţiunile au vizat nedeclararea manifestaţiei, dar şi nerespectarea normelor care prevăd restricţionarea circulaţiei după ora 22.00. De asemenea, protestatarii au intrat şi sub incidenţa limitării numărului participanţilor la un protest, iar mulţi dintre ei nu purtau masca sanitară de protecţie.
„Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/ 2020 și a Legii 61/1991, în valoare totală de 10.600 lei. În principal, acestea au fost aplicate pentru nedeclararea manifestației, desfășurarea acesteia în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară. De asemenea, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane. Menționăm că în urma protestului nu au existat incidente între protestatari și forțele de ordine”, transmit reprezentanţii Jandarmeriei Olt.
Aceştia adaugă că vor analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 23.00, fără evenimente majore.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














