Balş: Centru multifuncţional, cu finanţare europeană

Balş: Centru multifuncţional, cu finanţare europeană
Investiția este finanțată din fonduri europene în valoare de aproximativ 5.530.000 lei
Autorităţile din Balş anunţă începerea lucrărilor construcției Centrului Multifuncțional, investiţie finanţată din fonduri europene, în valoare de peste cinci milioane de lei.
Investiția este finanțată din fonduri europene în valoare de aproximativ 5.530.000 lei și face parte, alături de Componenta B – „Amenajarea zonei de agrement (Balta Gării) și drum de acces (strada Nufărului)” - din proiectul amplu de „Îmbunătățirea serviciilor recreative în orașul Balș”.
„Continuăm seria investițiilor din orașul nostru cu un proiect nou, dedicat activităților culturale și recreative, care vine în întâmpinarea nevoilor bălșenilor de a-și petrece timpul liber în mod constructiv - crearea unui Centru Multifuncțional Cultural - destinat organizării de evenimente și festivități artistice și instructiv - educative”, a declarat primarul Cătălin Rotea.
Noul Centru va integra o gamă vastă de facilitați, capabile să asigure buna desfășurare a unei palete de activități diverse, astfel încât fiecare locuitor din Balș să aleagă și să se poată bucura de beneficiile noului spațiu:
sală de festivități pentru: concerte, piese de teatru pentru toate categoriile de vârstă, conferințe, spectacole, concursuri, simpozioane;
sală workshop, care poate găzdui: ateliere de lucru, cercuri de dezvoltare personală, cluburi de dezbateri, oratorică și argumentare, cursuri de formare, cluburi și turnee de șah, discuții cu speakeri din varii domenii, sesiuni de lucru pentru diferite proiecte derulate de tinerii din Balș, scriere de proiecte, diverse întâlniri de informare;
sală amenajată pentru: dansuri moderne, dansuri populare, balet, ansambluri vocale;
sală multimedia în care să funcționeze: cercuri media, reviste electronice, cercuri foto/ video, cursuri de formare pentru competențe digitale, realizarea de broșuri de informare educative sau culturale, spațiu de informare publică pentru diverse evenimente.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














