Caravană de testare gratuită a apei din fântâni, în Olt

fantani
Ministerul Apelor și Pădurilor, va demara, în perioada următoare, o caravană de testare gratuită a nivelului nitraților din fântâni. Oltul este unul dintre județele în care poluarea cu nitrați este în continuare la cote ridicate, cei mai afectați fiind bebelușii. Medicii pediatri trag un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă consumul de apă din fântână.
Într-un județ în care agricultura este dezvoltată, și pânza freatică are de suferit din cauza cantităților mari de nitrați și nitriți. Gunoiul de grajd, dar și reziduurile din pesticide afectează calitatea apei din fântânile populației. Oltul este unul dintre județele în care Ministerul Apelor și Pădurilor va desfășura o caravană de testare gratuită a apei. „În cadrul acestei campanii vom face și o caravană prin care vom furniza niște testere gratuite, pentru toți cei care vor să își testeze cantitatea de nitrați din fântânile proprii. Din păcate, în zona aceasta, fiind o zonă bine dezvoltată din punct de vedere agricol, poluarea este importantă, în sensul că majoritatea fântânilor care reprezintă o sursă de apă potabilă pentru populație au concentrații peste limita de 50 de mg/l. Această concentrație nu dă efecte imediate asupra sănătății, dă efecte în timp, în special datorate scăderii imunității, iar efectele sunt de necontrolat”, a explicat Naiana Milea, director în cadrul Ministerul Apelor și PădurilorBebelușii și copiii mici sunt primii afectați, în cazul consumului de apă cu nitrați. În cazul lor, laptele praf trebuie preparat cu apă îmbuteliată.Medicii pediatri spun că, în ultimii ani, numărul bebelușilor afectați de „sindromul copilului vânăt” este în scădere. În mediul rural, sunt încă familii care folosesc apă din fântână în prepararea formulei de lapte praf. Direcția de Sănătate Publică Olt monitorizează în permanență calitatea apei din fântânile publice, iar acolo unde sunt descoperite neconformități, populația este înștiințată prin afișe despre pericolul consumului apei contaminate. În cazul fântânilor din gospodării, proprietarii sunt cei care trebuie să se asigure că apa este potabilă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














