Colegiile naţionale din Olt revin la denumirea de liceu

elevi-clasa_1
Majoritatea unităţilor de învăţământ liceal din judeţul Olt îşi vor pierde titulatura de colegiu naţional şi vor reveni la cea de liceu, cel mai probabil din următorul an şcolar, deoarece n-au reuşit să îndeplinească o serie de criterii printre care un procent de promovabilitate de peste 90% la examenul de bacalaureat.
Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” din Slatina va deveni Liceul Vocaţional, din anul şcolar 2019-2020, după ce unitatea de învăţământ n-a reuşit să îndeplinească o serie de criterii impuse de lege pentru păstrarea titulaturii de colegiu. La fel se întâmplă cu majoritatea liceelor din judeţ.Inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, a declarat că printre criterii se numără vechimea dar şi obţinerea unui procent de promovabilitate de peste 90%.„Momentan, încă nu s-a făcut această modificare. Este posibil, aproape 100%, ca din următorul an şcolar să se întâmple acest lucru. Sunt nişte norme, iar liceele intră în evaluare, periodic. Trebuie să aibă o vechime, nişte calificări, un procent de promovabilitate la bacalaureat. Sunt foarte multe condiţii, iar reprezentanţii unităţilor de învăţământ îşi depun dosarul la inspectoratul şcolar, iar o comisie verifică îndeplinirea acestor condiţii. Cea mai strictă condiţie, este procentul de promovabilitate, care este undeva peste 90%”, a afirmat Bărbulete.El a precizat că doar două licee din judeţ reuşesc să se încadreze în norme şi îşi păstrează titulatura de colegiu naţional.„Practic, toate unităţile din judeţ îşi vor pierde această titulatură. Se încadrează, doar «Greceanu» şi «Minulescu», care au o vechime şi îndeplinesc şi alte condiţii”, a declarat Bărbulete.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














