Coliziune violentă între două mașini, într-o comună din Otl. Două persoane rănite și internate la spital

Coliziune violentă între două mașini, într-o comună din Otl. Două persoane rănite și internate la spital
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative
Două persoane au ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe drumul județean DJ 642, în comuna Gostavățu, judeţul Olt.
Potrivit IPJ Olt, în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Cilieni și un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Dobrosloveni.
În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














