Fetiţă în vârstă de nouă ani de la un centru de plasament din Balş, bătută de îngrijitoare. Poliţia şi DGASPC au deschis anchete

balsss
O anchetă a fost declanşată de poliţişti şi de reprezentanţii DGASPC Olt după ce o fetiţă în vârstă de nouă ani cu dizabilităţi, de la un centru de plasament de tip familial din Balş, a fost bătută de o îngrijitoare, agresiunea fiind filmată de un alt copil.
Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, Rădiţa Piroşca a declarat că îngrijitoarea s-a scuzat pentru gestul făcut arătând că fetiţa a scuipat-o.„Am intrat în posesia filmuleţului, iar ieri am fost cu managerul de caz şi cu şeful de serviciu şi am vorbit cu copiii şi tot ieri am demarat deja ancheta, conform legii, de cercetare disciplinară. Am suspendat activitatea doamnelor de acolo pentru a nu influenţa ancheta şi bineînţeles că am informat organele penale pentru rele tratamente aplicate minorului. Este un copil cu dizabilităţi care uneori, din cauza afecţiunilor, are ieşiri agresive. Doamna spune că a scuipat-o, că ţipa şi că a acţionat aşa cum nu trebuie să acţioneze nicio persoană cu niciun copil, cu atât mai mult personalul care lucrează într-o instituţie de gen asupra unui copil. Din punctul meu de vedere, este intolerabil. Nu există scuză pentru un astfel de comportament”, a declarat Piroşca.Îngrijitoarea lucra în sistem de patru ani, însă şefa DGASPC Olt spune că astfel de cazuri nu au mai fost semnalate.„Situaţii de acest gen nu au mai fost semnalizate, până acum, şi mă bucur că, discutând în particular, copiii mi-au spus că în afară de această doamnă niciunul dintre ceilalţi colegi care lucrează acolo nu are un astfel de comportament. Am discutat şi cu vecinii şi au confirmat şi ei. Filmuleţul a fost făcut de un copil”, a afirmat Rădiţa Piroşca.Şi poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.„Ne-am sesizat din oficiu şi se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Deocamdată se anchetează fapta”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














