Monica Macovei n-a venit în fața judecătorilor, în dosarul accidentului în care a fost implicată

Monica Macovei
Cum și-a motivat absența fostul ministru al Justiției
Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a lipsit la un nou termen în dosarul civil privind accidentul pe care l-a provocat în 2022, la Mangalia. Avocatul a transmis instanței că Macovei nu s-a putut prezenta din motive medicale. Fostul ministru a fost deja condamnată, în primă instanță, la șase luni de închisoare cu suspendare.
La Judecătoria Mangalia s-a prezentat, în zori, Constantin Ilie, motociclistul rănit în accident. Acesta a declarat că nu crede că Monica Macovei se va prezenta la proces, potrivit Ziua de Constanța.
Termenul de judecată s-a încheiat rapid, în absența Monicăi Macovei. Instanța a amânat cauza pentru 17 septembrie, când vor fi audiați atât motociclistul, cât și un martor, dar și fostul ministru al Justiției.
Macovei ar vrea să scape și de obligația de a presta muncă în folosul comunității în dosarul în care a fost condamnată definitiv, cu suspendare, pentru accidentul rutier în care a rănit grav un motociclist.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea. Ce a aflat despre drona care a lovit blocul din Galați. Mesaj tranșant în direct la Realitatea PLUS
- 21:28 - Nicușor Dan, mesaj dur pentru Rusia după incidentul de la Galați: „Nu va rămâne fără răspuns!”
- 21:22 - România, în fața celui mai grav incident de până acum. Dronele rusești au ajuns în 6 state NATO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














