Motivul pentru care un primar din Olt instalează camere de supravegere video în toată localitatea

pag38
Un sistem de camere de supraveghere urmează să fie instalat în comuna Brâncoveni, o dată cu înlocuirea becurilor de iluminat din localitate.
Primarul comunei Brâncoveni, Ion Cheroiu, a declarat că a luat această iniţiativă pentru a creşte gradul de siguranţă din localitate.„Avem un proiect pentru a schimba becurile de iluminat cu LED-uri. Sper să luăm finanţare prin GAL sau chiar de la bugetul local. În plus, după cum le-am spus şi consătenilor mei, mi-aş dori să instalăm camere video în toată comuna. Vrem să fim mai în siguranţă şi să avem posibilitatea, dacă s-ar întâmpla ceva, să identificăm eventualii autori. Vom lua aprobările necesare şi îi vom da drumul proiectului”, a afirmat Cheroiu.În prezent, la nivelul comunei Brâncoveni, se desfăşoară lucrări de investiţii în valoare de peste 20 milioane lei, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Cea mai recentă lucrare este înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă a localităţii.„La nivelul comunei comunei Brâncoveni, se derulează cinci proiecte foarte importante: Modernizare, reabilitare şi extindere Grădiniţa Văleni, în valoare de 640.000 lei şi efectuat în proporţie de 80%, Modernizare, reabilitare şi extindere Grădiniţa Mărgheni, în valoarea de 1.100.000 lei, realizată tot 80%, Reabilitare, modernizare şi extindere Dispensar Brâncoveni, în valoare de 6,4 milioane lei, 90% din lucrare fiind efectuată, se lucrează şi la drumui, iar proiectul meu de suflet rămâne Prima înfiinţare a sistemului de alimetnare cu apă, proiect demarat săptămâna trecută, în valoare de 12.700.000 lei, cu un termen de realizare de 12 luni”, a mai declarat Ion Cheroiu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














