Noul proiect al Primăriei Slatina: șosea de legătură între parcul industrial și cartierul Clocociov

drum milcov clocociov
Primăria Slatina va construi un drum de legătură care pornește din zona fostei halde de gunoi și ajunge în cartierul Clocociov, pe strada Poenii. De aici, mașinile vor putea circula în siguranță până pe strada Basarabilor, care coboară către barajul de pe Olt. Autoritățile vor să ofere astfel o nouă rută alternativă pentru traficul din zona industrială.
Se amenajează o nouă șosea, care va lega parcul industrial dinspre Milcov de cartierul Clocociov și Podul Olt. Primăria Slatina va investi 6 milioane de lei pentru această variantă, care va scurta mult traseul transportatorilor, dar și al șoferilor care vor să evite aglomerația din oraș. „Șoseaua pornește de la intrarea dinspre Milcov, dinspre parcul industrial, la Prysmian. Aici suntem la faza de studiu de fezabilitate. Vom intra pe lângă terenul CET-ului, direct în Clocociov, pe strada Poenii. Lungimea drumului este de 1,6 kilometri, iar valoarea investiție de 6 milioane lei. Eu estimez că în primăvară vom reuși să intrăm cu prima lopată, să zic așa”, a declarat primarul Slatinei, Emil Moț.Pentru a se asigura că toate mașinile vor ajunge rapid până la ieșirea din oraș către Podul Olt, autoritățile au hotărât să asfalteze și porțiunea din strada Basarabilor, care coboară către baraj. Aici, lucrările vor începe în scurt timp.Strada Basarabilor va fi reparată tot cu bani de la bugetul local. Contractul de lucrări a fost deja semnat și se așteaptă ultimul aviz, cel de mediu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














