O companie din domeniul colectării deşeurilor, angajări în Olt. Ce posturi se caută

taxa gunoi
Compania Rosal care şi-a adjudecat contractul pentru colectarea gunoiului din judeţul Olt, în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), începe campania de recrutare a forţei de muncă.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu, a declarat că societatea caută, într-o primă fază, şoferi care să lucreze pe maşinile de gunoi.„De săptămâna viitoare am înţelesc că vor începe angajările. Este vorba despre mai mult posturi de şofer şi altele”, a declarat Delureanu.Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt” a fost implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).Consiliul Judeţean Olt a acordat un nou termen pentru mobilizare societăţii care a câştigat licitaţia pentru colectarea gunoiului, în cadrul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor. Potrivit noului acord, Rosal Grup trebuie să se mobilizeze până la 15 martie, astfel ca până la 1 aprilie să şi înceapă colectarea propriu-zisă a deşeurilor din judeţ.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














