O tânără din Vâlcea a intrat cu maşina în gardul unei hidrocentrale din Olt

O tânără din Vâlcea a intrat cu maşina în gardul unei hidrocentrale din Olt
Potrivit poliţiştilor, tânăra nu consumase băuturi alcoolice
O tânără în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, a ajuns la spital, joi, după ce a intrat cu autoturismul în gardul hidrocentralei de la Moşteni.
Potrivit poliţiştilor, tânăra nu consumase băuturi alcoolice.
„Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la locul producerii accidentului, unde a fost găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. Se pare că autoturismul ar fi fost condus de o tânără, de 23 de ani, din județul Vâlcea. Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. La fața locului s-au deplasat și colegii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt care au transportat tânără la spital pentru investigații medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














