Olt: CJ dă bani Spitalului Slatina pentru medicamentele necesare în tratarea COVID-19

Olt: CJ dă bani Spitalului Slatina pentru medicamentele necesare în tratarea COVID-19
Medicamentele de COVID-19 sunt de aproape cinci ori mai mari decât suma alocată de Ministerul Sănătăţii pentru tot anul
Consiliul Judeţean Olt a alocat, joi, două milioane de lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea acoperirii cheltuielilor cu medicamentele pentru COVID-19.
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a afirmat că a hotărât să iniţie acest proiect de rectificare a bugetului forului judeţean, deoarece alocările de la Guvern sunt insuficiente sau lipsesc.
„Cel mai important articol din rectificarea bugetară pe care am aprobat-o astăzi se referă la cele două milioane de lei pe care le-am dat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Având în vedere că suntem în valul patru al pandemiei, având în vedere cheltuielile foarte mari pe care le au cu medicamentele, în această perioadă, am alocat această sumă. Vrem să-i sprijinim ca să facă faţă acestor cheltuieli”, a afirmat Oprescu.
El a exemplificat că cheltuielile SJU Slatina cu medicamentele de COVID-19 sunt de aproape cinci ori mai mari decât suma alocată de Ministerul Sănătăţii pentru tot anul.
„Aşa cum bine ştiţi, suntem în continuare într-o criză de medicamente, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la fel ca şi celelalte spitale din ţară. De asemenea, contractul pe care spitalul îl are cu Ministerul Sănătăţii pentru decontarea cheltuielilor pe COVID-19, este vorba de 180.000 lei pe tot anul, iar cheltuilelile noastre cu medicamentele sunt undeva la 500.000 lei, pe lună. În condiţiile în care sunt în valul patru. Au fost şi perioade, astă vară, în care n-am avut niciun caz în spital şi n-am avut aceste cheltuieli. Acum suntem deja în valul patru şi cheltuielile sunt pe măsură”, a conchis Marius Oprescu.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














