Olt: Incendiu izbucnit de la scurtcircuit electric, în Crâmpoia (VIDEO)

Olt: Incendiu izbucnit de la scurtcircuit electric, în Crâmpoia (VIDEO)
Evenimentul nu s-a soldat cu victime
O clădire dintr-o gospodărie din comuna olteană Crâmpoia a fost distrusă, marţi, de un incendiu izbucnit de la un scurtcircuit electric.
Pentru stingerea focului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD.
În sprijin a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Crâmpoia, cu o autospecială de stingere.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că la sosirea echipajelor, anexa ardea generalizat, cu posibilitatea de propagare la o locuință aflată în imediata apropiere.
„Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ două ore. În urma incendiului, au ars anexa și bunurile aflate în aceasta și a fost afectat acoperișul locuinței aflată în apropiere. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau cu improvizații”, a transmis reprezentantul ISU.
El a adăugat că evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Măsuri de prevenire recomandate de pompieri:
nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














