Olt: O femeie care a urcat băută la volan, s-a răsturnat cu maşina

Olt: O femeie care a urcat băută la volan, s-a răsturnat cu maşina
În urma evenimentului, femeia a necesitat ingrijiri medicale fiind trasportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina
O femeie în vârstă de 47 de ani, din Piatra-Olt, s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea, seara trecută, pe drumul naţional DN 64, în comuna Găneasa. Şoferiţa se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit poliţiştilor, la intrarea în orașul Piatra-Olt dinspre comuna Găneasa, pe drumul național DN 64, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 47 de ani, din orașul Piatra-Olt, s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului, femeia a necesitat ingrijiri medicale fiind trasportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














