Olt: O persoană la spital după ce a intrat cu maşina într-un autocamion

Olt: O persoană la spital dupăc e a intrat cu maşina într-un autocamion
În urma impactului, şoferul autoturismului a ajuns la Spitalul Corabia
Un bărbat este în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 54, între localităţile Orlea şi Gura Padinii.
În eveniment au fost implicate un autoturism şi un autocamion, care s-au lovit aproape frontal.Accidentul s-a petrecut, pe fondul ceţii, după ce şoferul maşinii a intrat într-o depăşire, intrând în coliziune cu autocamionul care vnea din sensul opus.În urma impactului, şoferul autoturismului a ajuns la Spitalul Corabia.Traficul a fost blocat aproximativ 50 de minute, pentru a acționa cadrele medicale și pentru efectuarea de cercetări de către polițiști."Din primele date se pare că în eveniment au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule. În urma impactului dintre cele două autovehicule, o persoană, în vârstă de 44 de ani, din orașul Corabia, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru investigații medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














