Paul Stănescu: „Îi asigur pe toți primarii că vom avea bani pentru PNDL”

paul stanescu
Programul Național de Dezvoltare Locală va funcționa fără probleme, dă asigurări vicepremierul Paul Stănescu, El spună că Ministerul Dezvoltării, pe care în coordonează, a solicitat și a primit banii de care e nevoie pentru decontarea tuturor facturilor pentru lucrările realizate până la sfârșitul anului.
Primăriile din Olt care au în derulare proiecte pe fonduri guvernamentale vor primi la timp banii pentru lucrările efectuate. Guvernul a aprobat recent o rectificare bugetară care vizează și Programul Național de Dezvoltare Locală, program în cadrul căruia au fost aprobate peste 200 de obiective de investiții pentru localitățile din județ. „Am avut o hotărâre de guvern inițiată de ministerul pe care îl coordonez prin care s-au alocat 500 de milioane de lei pentru PNDL 1 și 2 și vreau să îi asigur pe toți primarii din țară că vom avea bani până la sfârșitul anului pentru a deconta toate facturile care vin pe PNDL, un program foarte important”, a declarat vicepremierul Paul StănescuProgramul Național de Dezvoltare Locală finanțează investiții în infrastructura rutieră, în rețele de utilități, dispensare medicale, școli și grădinițe. La nivel național, în cea de-a doua etapă a programului finanțează
9.500 de obiective de investiții
, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de
30 de miliarde de lei
credite de angajament.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














