Percheziţii într-un dosar în care primării şi şcoli din zece judeţe au cumpărat mobilier urban de la firme fantomă din Olt

Percheziţii într-un dosar în care primării şi şcoli din zece judeţe au cumpărat mobilier urban de la firme fantomă din Olt
Descinderi în judeţele Bihor, Mehedinți, Vâlcea, Timiș, Arad, Călărași, Vaslui, Caraș-Severin, Maramureș și Mureș
22 de percheziții, pe raza a zece județe, sunt efectuate, în această dimineaţă, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 550.000 lei.
Descinderile sunt făcute la şcoli şi primării din judeţele Bihor, Mehedinți, Vâlcea, Timiș, Arad, Călărași, Vaslui, Caraș-Severin, Maramureș și Mureș.
Perchezițiile sunt efectuate într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Instituţiile statului ar fi cumpărat mobiler urban de la firme-fantomă din Drăgăneşti-Olt.
„În fapt, în perioada 2012-2016, o societate comercială cu sediul în orașul Drăgănești-Olt ar fi înregistrat în evidența contabilă operațiuni nereale, constând în achiziții de mobilier urban( bănci stradale, pubele, casete luminoase) de la 14 societăți comerciale cu un comportament fiscal tip fantoma. Astfel, societatea s-ar fi sustras de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului către bugetul de stat, în suma de aproximativ 550.000 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Totodată, reprezentantul societății respective ar fi emis facturi de livrare a bunurilor către 22 de beneficiari din țară, existând suspiciuni că acestea nu ar fi fost livrate în totalitate, deși plățile au fost făcute către furnizor.
23 de persoane urmează să fie conduse la sediul poliției pentru a fi audiate.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din județele Bihor, Timiș, Arad, Călărași, Vaslui, Caraș-Severin, Maramureș și Mureș.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














