Pieton, lovit mortal de o maşină, într-o comună din Olt. Un poliţist la volan

Pieton, lovit mortal de o maşină, într-o comună din Olt. Un poliţist la volan
Victima este un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Vâlcele
Un poliţist din Drăgăneşti-Olt, care lucrează la Poliţia Capitalei, este cercetat penal pentru ucidere din culpă, după ce a lovit cu maşina mortal un pieton.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă, pe drumul județean DJ 653, în comuna Vâlcele, din județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, autoturismul condus de poliţistul în vârstă de 31 de ani, a acroșat un pieton aflat pe partea carosabilă, în timp ce efectua manevra de mers înapoi.
Victima este un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Vâlcele.
În urma evenimentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Nr. 1 Craiova, unde în noaptea de sâmbătă spre duminică a decedat.
„Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar testarea pietonului nu a fost posibilă, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge la unitatea spitalicească. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














