Primăria Slatina accesează fonduri europene pentru modernizarea şi extinderea iluminatului public din oraş

dsc_1492
Municipalitatea pregăteşte documentaţia pentru depunerea unui proiect pe fonduri europene pentru modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public din Slatina.
Administratorul public al municipiului Slatina, Cristian Cismaru, a declarat că investiţia se ridică la aproximativ 27 milioane lei. Aleşii locali au aprobat, luni, indicatorii tehnico-economici şi proiectul ce urmează a fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.„Am aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici, precum şi proiectul privind eficientizarea, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public de pe raza municipiului Slatina. Este un proiect pe Programul Operaţional Regional 2014-2020. Din indicatorii tehnico-economici a rezultat o investiţie de aproximativ 27 de milioane de lei. Contribuţia municipiului Slatina va fi de doi la sută din cheltuielile eligibile, adică unde la 700.000 lei, şi plus toate cheltuielile neeligibile. Urmează ca în perioada imediat următoare, pentru că avem termen de depunere data de 18 august, să depunem acest proiect în vederea accesării fondurilor necesare”, a declarat Cismaru.Potrivit proiectului, 1.273 de noi corpuri de iluminat vor fi achiziţionate cu finanţare europeană. Acestea ar urma să fie instalate pe 37 de străzi din municipiu: Artileriei, Tunari, Unirii, Victoriei, bulevardul A.I. Cuza, Cireaşov, Cornişei, Ecaterina Teodoroiu, Izvorului, Libertăţii, Piteşti (inclusiv Piteştiul Vechi), Primăverii, 13 Decembrie, Ionaşcu, Măgurii, Mihail Kogălniceanu, Nordului, Ogrăzii, Oituz, Oltului, Poenii, Popa Şapcă, Profesor M.S. Andreian, Abatorului, Ştrandului, Strehareţi, Tudor Vladimirescu, Ulmului, Vadului, Varianta Oituz, Câmpului, Canal Sopot, Căpitan Aldescu, bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, Dimitre Caracostea, George Poboran, Grădişte.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














