Primele amenzi pentru nerespectarea restricțiilor la pesta porcină africană. Animale vândute ilegal în târgul de la Osica

osica
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt a dat primele amenzi, după restricțiile impuse în privința circulației animalelor. Regulile erau clare: circulația animalelor în lipsa unei supravegheri din partea veterinarilor este interzisă, iar târgurile de animale rămân închise.
Cu toate acestea, cei de la Direcția Sanitară Veterinară au constata că la Osica, în apropierea târgului săptămânal, oamenii încă mai vindeau animale, unele chiar necrotaliate. Veterinarii au fost nevoiți să aplice sancțiuni, mai ales că transmiseseră avertismente clare cu privire la transportul și comercializarea animalelor. „Au fost efectuate o serie de controale de către medicii veterinari și s-au constatat neconformități, abateri de la respectarea condițiilor sanitare veterinare în ceea ce privește funcționarea târgurilor de animale…Au fost informate persoanele responsabile de la primării pentru a nu mai permite această mișcare necontrolată și această comercializare de animale în această perioadă în care evoluează pesta porcină africană, drept pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 12.000 lei”, a spus Venera Popa, purtătoarea de cuvânt a DSVSA Olt.Amenzi au fost aplicate și fermierilor care au venit să vândă animale pentru care nu dețineau documente. „Au fost sancționați proprietarii de animale care de fapt nu au putut face dovada deținerii animalelor. Am fost aplicate patru amenzi în valoare totală de 6.000 lei”, a mai spus Venera Popa.Veterinarii, ajutați de polițiști și jandarmi, supraveghează atent transporturile de animale, în special din județele vecine afectate de pestă, Teleorman, Argeș și Dolj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














