Proiectul pentru construcția grădiniței de la Unitatea Militară, aprobat

gradinita
Studiul de fezabilitate pentru proiectul de construirea a grădiniței și creșei de la fosta unitate militară din Slatina e gata. Documentația a fost aprobată astăzi și de consilierii locali, urmând ca documentația să fie depusă pentru obținerea de funduri europene. În imobilul nou vor fi în total șase grupe de copii.
Proiectul de construcție a grădiniței noi din Slatina prinde contur. Studiile preliminare, care stabilesc detaliile investiției au fost finalizate și supuse aprobării consiliului local. Este vorba despre o clădire nouă, cu etaj, cu o suprafață totală de peste 2.500 de metri pătrați, care va fi construită pe suprafața de teren alocată acestui proiect, în locul fostei unități militare.„S-au aprobat studiul și indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei grădinițe pe strada Tunari nr.1. Este vorba despre o suprafață de teren de 3.500 de metri pătrați aferenți acestei grădinițe, care derivă din dezmembrarea din cei 72.000 metri pătrați ai fostei unități militare”, a spus Claudiu Stăncioiu, viceprimar al Slatinei.Banii necesari pentru derularea investiției vor fi asigurați în mare parte din fonduri europene, documentația urmând să fie depusă pe Axa 4 a Programului Operațional Regional. „Este un proiect care se va depune pe Axa 4, pe fonduri europene. Undeva la începutul anului viitor vom intra probabil în procedura de precontractare. Este vorba doar de acte care mai trebuie depuse și ulterior vom anunța într-o conferință de presă demararea construcției” ,a mai spus Claudiu Stăncioiu.La parterul imobilului vor fi trei grupe de creșă, cu o capacitatea de 27 de copii, iar la etaj trei grupe de grădiniță cu program prelungit, cu o capacitate de 60 de copii. Noua clădire are alocată o parcelă de 3.500 de metri pătrați, conform documentației realizate de Direcția Administrarea Patrimoniului Slatina.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














