S-a dat ordinul de începere a lucrărilor la noua secție de Psihiatrie

psihiatrie
Spitalul Județean a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru reamenajarea clădirii în care va funcționa Psihiatria. Imobilul de pe strada Trandafirilor, în care a adăpostit în trecut o creșă, va fi modernizat și recompartimentat până la finalul anului viitor.
Proiectul este unul amplu, cu o valoare de 6 milioane de lei, finanțare fiind asigurată în totalitate de Consiliul Județean. Un constructor din Slatina a câștigat licitația de modernizare a clădirii în care se vor muta secția Psihiatrie și Centrul de Sănătate Mintală. „Durata lucrărilor, conform contractului, este de 20 de luni, dar noi sperăm ca la sfârșitul anului viitor să fie totul funcțional. Pentru anul acesta am alocat 1,7 milioane de lei pentru lucrări, iar în bugetul de anul viitor al Consiliului Județean va fi prinsă, probabil, diferența de bani. Proiectul prevede refacerea completă a clădirii, urmând ca ulterior să discutăm, tot la Consiliul Județean, despre dotări”, a spus Cătălin Rotea, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina.Autoritățile județene au explicat că proiectul a fost realizat astfel încât cei care locuiesc în zonă să nu fie deranjați în nici un fel de activitățile medicale care se vor derula în acest imobil. În prezent, Psihiatria Spitalului Județean funcționează pe strada Drăgănești, în condiții improprii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














