Satul din Olt cu 6 alegători. Ce spun oamenii despre votul de astăzi

stupina site
În satul Stupina, din Cârlogani, mai locuiesc 6 persoane, cei mai mulți bătrâni singuri. Nu știu ce scop are scrutinul organizat astăzi și nici nu pot ajunge la vot, pentru că secția de votare este prea departe de ei.
Copiii și-au făcut case „în vale”, nepoții s-au dus în lume, după un trai mai bun. Ei au rămas singuri, într-un sat tot mai pustiu. Astăzi, deși e o zi importantă pentru viitorul României și al Europei, pentru ei a fost o zi obișnuită. Și-au îngrijit animalele, și-au plâns bătrânețea și au așteptat să le deschidă cineva poarta.Pentru ei, votul de astăzi e lipsit de importanță. „Știu că sunt alegeri, dar nu știu pentru ce se votează. Nu mă duc la vot, că nu pot să merg, sunt operată la picior”, a mărturisit cu tristețe Veronica Lupu, o bătrână de 76 de ani.„Știu că sunt alegeri, dar nu pot să mă duc să votez, că sunt singură și n-am pe cine să las acasă, cu animalele. Nu știu pentru ce e votul, m-am uitat la televizor, dar nu știu pentru ce se votează”, a spus Maria Mihai.Să ajungă la secția de votare, oamenii ar trebui să străbată un drum de 4 kilometri, mare parte din el prin pădure.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














