Traficanţi ingenioşi. Cannabis cultivat în viţa de vie într-o comună din Olt

Traficanţi ingenioşi. Cannabis cultivat în viţa de vie într-o comună din Olt
Plante în vie şi ghivece
Două culturi de cannabis au fost descoperite de poliţiştii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT din Olt, în județele Olt și Argeș. Dintre acestea, una s-ar fi aflat într-o cultura de viță de vie. Trei persoane au fost conduse la audieri.
Oamenii legii au desfăşurat patru percheziţii, marţi şi miercuri, în județele Olt și Argeș, într-un dosar de trafic şi consum ilicit de droguri.
În timpul perchezițiilor, polițiștii au descoperit într-o locuință, în comuna Găneasa, o cultură indoor de cannabis, formată din 15 plante, în diferite stadii de creștere.
Totodată, în comuna Stolnici, județul Argeș, au fost descoperite 29 de plante de cannabis în ghivece, ce ar fi fost ascunse într-o cultură de viță de vie.
În urma activităților, au fost ridicate semințe de cannabis, material vegetal uscat de culoare verde-oliv, grindere, diferite recipiente pentru prepararea drogurilor și un cântar de mare precizie.
„Din cercetări a reieșit faptul că plantele de cannabis ar fi fost cultivate în vederea comercializării ulterioare. Doi bărbați și o femeie au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.
În activități au fost angrenați și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














