TRAGEDIE LA UN CAMPIONAT AUTO ÎN ARGEȘ: UN BĂRBAT A MURIT, ALTUL A FOST RĂNIT

TRAGEDIE LA UN CAMPIONAT AUTO ÎN ARGEȘ: UN BĂRBAT A MURIT, ALTUL A FOST RĂNIT
Poliția investighează accidentul grav produs la campionatul de automobilism sportiv din Argeș, unde un bărbat de 50 de ani și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit.
Poliția investighează accidentul grav produs la campionatul de automobilism sportiv din Argeș, unde un bărbat de 50 de ani și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit. Incidentul a dus la oprirea competiției și declanșarea unei anchete oficiale.
În timpul cursei, una dintre mașini a pierdut o roată, care s-a desprins și s-a rostogolit pe o distanță de câteva zeci de metri, lovindu-i pe cei doi bărbați aflați în apropiere. Printre victime s-a aflat și pilotul Dan Bodea, campion național în 2017, care acum făcea parte din echipa tehnică a unui concurent.
Bărbatul a fost preluat imediat de o ambulanță, însă pe drum a intrat în stop cardiorespirator. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă eforturile lor au fost zadarnice.
În urma tragediei, competiția a fost suspendată, organizatorii luând decizia de a opri desfășurarea evenimentului. Federația de Automobilism Sportiv a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate.
Ancheta deschisă de autorități urmează să stabilească circumstanțele exacte ale accidentului și să decidă dacă cineva poate fi tras la răspundere pentru ucidere din culpă.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














