TURCIA CERE ISRAELULUI SĂ ÎNCETEZE „ACȚIUNILE AGRESIVE”: „AR PUTEA DUCE LA NOI CONFLICTE”

TURCIA CERE ISRAELULUI SĂ ÎNCETEZE „ACȚIUNILE AGRESIVE”: „AR PUTEA DUCE LA NOI CONFLICTE”
Turcia a condamnat ferm atacurile de joi spre vineri noapte
Turcia a cerut, vineri, Israelului să înceteze „acțiunile agresive” împotriva Iranului, după atacurile asupra unor situri militare și nucleare.
„Israelul trebuie să înceteze imediat acţiunile sale agresive, care ar putea duce la noi conflicte”, a declarat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.
Turcia a condamnat ferm atacurile de joi spre vineri noapte, catalogându-le ca o „încălcare flagrantă a dreptului internațional” și o „provocare ce servește politicii strategice a Israelului care vizează destabilizarea regiunii”.
În luna mai, Istanbulul a găzduit discuţii nucleare între Iran şi puterile europene.
„Faptul că atacurile au loc într-un moment în care negocierile privind programul nuclear al Iranului se intensifică arată că guvernul lui Netanyahu nu este dispus să rezolve problemele prin mijloace diplomatice şi nu ezită să pună în pericol stabilitatea regională şi pacea mondială în propriul său interes”, a declarat Ministerul de Externe de la Ankara.
„Facem apel la comunitatea internaţională să acţioneze urgent pentru a împiedica extinderea războiului”, a adăugat comunicatul MAE turc.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Jurnalista Ana Maria Păcuraru, acreditată oficial la Summitul G7 din Franța. România intră în cercul restrâns al marilor decidenți ai lumii
- 07:54 - Avocații Realitatea Plus, dezvăluiri șocante din ședința de judecată cu CNA: Părea că vor să pună presiune pe instanță
- 07:45 - CCR analizează sesizarea privind legea de implementare a programului european SAFE
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














