VIDEO. Patru răniţi, într-un accident VIOLENT petrecut noaptea trecută, în Slatina

VIDEO. Patru răniţi, într-un accident VIOLENT petrecut noaptea trecută, în Slatina
O persoană a rămas încarcerată
Patru persoane au ajuns la spital, noaptea trecută, în urma unui accident rutier care s-a petrecut, la intersecţia străzilor Primăverii şi Crişan, din Slatina. În urma impactului dintre cele două autoturisme, o persoană a rămas încarcerată.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. În urma evenimentului unul dintre pasageri a rămas încarcerat.Pompierii au acționat pentru extragerea victimei încarcerate, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale și asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență. Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Criva, a fost preluat de echipajul SMURD, conștient, stabil hemodinamic și respirator, cu suspiciune de fractură de claviculă. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina.
Tot la UPU Slatina au fost transportate și cele trei persoane aflate în celălalt autoturism implicat în accident. Șoferul, în vârstă de 65 de ani, din municipiul Motru, conștient, cu traumatism cranio-cerebral, pasagera din dreapta - față, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate, cu traumatism toracic și pasagera aflată pe bancheta din spate, în vârstă de 37 de ani, din București, cu fractură la membrul inferior, stâng.„Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului”, a afirmat reprezentantul ISU Olt.Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














