VREMEA 2 IUNIE. TEMPERATURI ÎN CREȘTERE ÎN TOATĂ ȚARA

VREMEA 2 IUNIE. TEMPERATURI ÎN CREȘTERE ÎN TOATĂ ȚARA
Vreme caldă în cea mai mare parte a teritoriului
Astăzi, valorile termice vor mai crește ușor, astfel că vor caracteriza o vreme caldă în cea mai mare parte a teritoriului, chiar călduroasă în vestul și sud-vestul țării. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, dar după orele amiezii vor fi înnorări temporare, averse și descărcări electrice în Carpații Orientali și local în restul zonelor montane și pe arii mai restrânse în Moldova și Muntenia (mai ales în zonele submontane și deluroase ale acestor regiuni) și izolat în estul Transilvaniei. Punctiform vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra de la 23...24 pe litoral, până la 32...33 de grade în sudul Banatului și vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici, se va semnala ceață.
În Capitală, vremea va deveni frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 14...17 grade.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














