Zeci de plante de cannabis, găsite într-o comună din Olt. DIICOT a reţinut patru persoane pentru trafic de droguri

8
Patru persoane cu vârste cuprinste între 53 şi 63 de ani au fost reţinute de procurorii DIICOT Olt pentru trafic de droguri, în urma unor percheziţii desfăşurate în comuna Tufeni, unde au fost găsite printre altele 31 de plante de cannabis şi 72 de comprimate de droguri de mare risc.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, ad eclarat că în urma a trei percheziţii desfăşurate de poliţiştii SCCO, sub coordonarea procurorilor DIICOT Olt, au fost ridicate 31 de plante de cannabis, 72 de comprimate susceptibile a fi droguri de mare risc, recipiente ce conţin seminţe şi influorescenţe de cannabis, ţigarete confecţionate artizanal, cinci telefoane mobile și un cântar electronic.„Patru persoane, cu vârste cuprinse între 53 și 63 de ani, au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.Ea a adăugat că persoanele sunt bănuite că, în perioada 2017 şi până în prezent, ar fi cultivat și comercializat cannabis către diverse persoane de pe raza județului Olt.În urma extinderii cercetărilor, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au depistat un adolescent în vârstă de 18 ani, din localitatea Nicolae Titulescu, care, în aceeași perioadă, ar fi comercializat cannabis provenit de la aceștia.Patru persoane auf ost reţinute.„În urma administrării probatoriului în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de 4 persoane. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a mai declarat Alexandra Dicu.În cadrul acţiunii au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.





Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














