Candidaţii PNL Slatina, conflict pe Facebook. De la ce s-au luat

ioc
Pretendenţii la poziţia de candidat PNL la Primăria Slatina, Gabriel Buliteanu şi Ionuţ Comănescu, au intrat în conflict, miercuri seara, după o postare pe Facebook a celui din urmă care a anunţat că a rămas singur în cursă.
Ionuţ Comănescu a anunţat triumfalist, miercuri, că a rămas singur în cursa internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Slatina, după ce Gabriel Buliteanu s-ar fi retras. Junele PNL cita un articol apărut pe un site local, chiar pe 1 aprilie. Mai mult, acesta îl invita pe Buliteanu să facă parte din echipa sa.Acelaşi Comănescu se vedea nevoit să retracteze cele afirmate, la doar câteva minute, după un telefon furibund al lui Buliteanu.„Acum câteva minute m-a sunat colegul meu, Gabriel Buliteanu care dezminte știrea cum că s-ar fi retras (...). Eu îl apreciez pe Gabi și doresc ca echipa PNL să fie una puternică, de asta îl și vreau alături!”, nota Comănescu.La rândul său, şi Gabriel Buliteanu dezminţea informaţia că s-ar fi retras din cursă.Noul scandal din interiorul PNL Olt vine după ce Ionuţ Comănescu a înfierat, sâmbătă seara, într-o postare pe Facebook administraţie locală din Slatina pentru că iluminatul public este stins. Liberalul şi-a dat seama că de fapt este vorba despre evenimentul „Ora Pământului” şi a şters repede postarea. El a explicat, ulterior, că a fost „derutat” de faptul că pe bulevardul A.I. Cuza, principala arteră rutieră a Slatinei, luminile au rămas aprinse.Întrebat despre conflictul iscat pe Facebook între cei doi candidaţi, preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a declarat că va avea o „discuţie serioasă” cu cei doi.„O să discutăm în şedinţa de Birou Judeţean, când vor veni amândoi. Nu i-am sunat. După ce o să am o discuţie cu amândoi, o discuţie serioasă, vă voi comunica exact opinia mea”, a declarat Voiculescu.
Citește și:
- 21:28 - Nicușor Dan, mesaj dur pentru Rusia după incidentul de la Galați: „Nu va rămâne fără răspuns!”
- 20:51 - Volodimir Zelenski intervine după incidentul din Galaţi: „Ucraina este pregătită să ajute România”
- 19:26 - Nicușor Dan, convorbire cu Volodimir Zelenski după incidentul cu dronă de la Galați: „Accelerăm cooperarea privind producția în comun de drone”
- 18:35 - Traiectorie modificată în aer! Nicuşor Dan explică incidentul care a zguduit Galaţiul
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














