Cine va conduce campania PSD Olt pentru europarlamentare

PSD-Holban-Manoliu-Stan
Social-democraţii s-au reunit, joi după-amiază, la Bucureşti pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de alegerile europarlamentare.
În Olt, preşedintele executiv al organizaţiei judeţene a PSD, Marius Oprescu, va fi directorul campaniei, în timp ce Virgil Delureanu va îndeplini funcţia de secretar. Totodată, fostul preşedinte al TSD Olt, Ionuţ Ivan, se va ocupa de campania online, iar deputatul Marius Iancu, preşedinte executiv al PSD Slatina, va coordona campania din uşă în uşă.Potrivit unor surse politice, lista PSD la europarlamentare se va vota joia viitoare, într-o ședință de Comitetului Executiv Naţional al partidului.Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida la europarlamentare social-democraţii Victor Negrescu, Claudiu Manda şi Rovana Plumb.Social-democraţii din Oltenia îl vor pe Manda printre primii cinci candidaţi PSD la europarlamentareCei cinci lideri PSD din regiunea Oltenia, Paul Stănescu (Olt), Aladin Georgescu (Mehedinţi), Constantin Rădulescu (Vâlcea), Claudiu Manda (Dolj) şi Mihai Weber (Gorj) au semnat o scrisoare adresată Comitetului Executiv Naţional al PSD prin care cer ca în primele cinci poziţii ale listei la alegerile europarlamentare să figureze şi Claudiu Manda.Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai. Pe 15 februarie, Guvernul a adoptat cadrul general al măsurilor şi calendarul pentru europarlamentare, potrivit căruia termenul pentru depunere a candidaturilor la alegeri este până la data de 28 martie.
Citește și:
- 21:28 - Nicușor Dan, mesaj dur pentru Rusia după incidentul de la Galați: „Nu va rămâne fără răspuns!”
- 20:51 - Volodimir Zelenski intervine după incidentul din Galaţi: „Ucraina este pregătită să ajute România”
- 19:26 - Nicușor Dan, convorbire cu Volodimir Zelenski după incidentul cu dronă de la Galați: „Accelerăm cooperarea privind producția în comun de drone”
- 18:35 - Traiectorie modificată în aer! Nicuşor Dan explică incidentul care a zguduit Galaţiul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














