Culisele Statului Paralel | Sorin Roșca Stănescu: Cred că e un conflict între Iohannis și Cîțu, Ciucă e la mijloc

Culisele Statului Paralel | Sorin Roșca Stănescu: Cred că e un conflict între Iohannis și Cîțu, Ciucă e la mijloc
Roșca Stănescu consideră că șansele lui Nicolae Ciucă de a forma un guvern sunt tot mai mici, pentru că este sabotat chiar de liderii PNL, în frunte cu Florin Cîțu
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu consideră că șansele lui Nicolae Ciucă de a forma un guvern sunt tot mai mici, pentru că este sabotat chiar de liderii PNL, în frunte cu Florin Cîțu. În direct la "Culisele Statului Paralel", Stănescu a afirmat că generalul în rezervă este prins la mijloc într-un conflict mocnit între președintele Klaus Iohannis și premierul Interimar Florin Cîțu.
"Ar fi fost mai logic să treacă guvernul Cioloș decât să treacă acum guvernul Ciucă. (...) Acum e un moment și mai delicat, pentru că este posibil ca Florin Cîțu să vrea să-și ia revanșa în fata lui Iohannis, după ce acesta i l-a împins în față pe Ciucă", a afirmat S.R. Stănescu.
Pe de altă parte, jurnalistul a afirmat că este plauzibil, chiar posibil ca în actuala conjunctură, lucrurile să evolueze spre varianta în care mandatul lui Florin Cîțu să fie prelungit, în mod artificial, pe o perioadă nedeterminată.
"Cred că apare o problema de conflict între Iohannis și Florin Cîțu, pe care tot el l-a promovat în fruntea PNL si e posibil ca acesta să fie tranșat diseară (luni seară - N.R.), iar soluția n-ar putea fi alta decât să-i impună lui Cîțu să renunțe la ideea de guvern minoritar PNL", a mai afirmat Sorin Roșca Stănescu.
Citește și:
- 21:28 - Nicușor Dan, mesaj dur pentru Rusia după incidentul de la Galați: „Nu va rămâne fără răspuns!”
- 20:51 - Volodimir Zelenski intervine după incidentul din Galaţi: „Ucraina este pregătită să ajute România”
- 19:26 - Nicușor Dan, convorbire cu Volodimir Zelenski după incidentul cu dronă de la Galați: „Accelerăm cooperarea privind producția în comun de drone”
- 18:35 - Traiectorie modificată în aer! Nicuşor Dan explică incidentul care a zguduit Galaţiul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














