ZI CRUCIALĂ: DECIZIA PRIVIND RELUAREA TURULUI 2 AL PREZIDENȚIALELOR

ZI CRUCIALĂ: DECIZIA PRIVIND RELUAREA TURULUI 2 AL PREZIDENȚIALELOR
Soarta democrației, în mâinile magistraților de la ICCJ
Instanța Supremă judecă, astăzi, procesul privind reluarea turului 2. Este recursul formulat după ce Curtea de Apel a respins acțiunea lui Călin Georgescu. Acesta este așteptat la instanță să își susțină cauza. La ora 21:00, Călin Georgescu va avea prima reacție după decizia instanței în direct la Realitatea PLUS.
Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate, astăzi, recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale.
Procesul este programat de la ora 13:30, la Secția de contencios administrativ.
Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central și mai multe instituții (Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul General, Curtea Constituțională, Serviciul Român de Informații), dar și pe președintele Klaus Iohannis și pe Elena Lasconi (USR), solicitând anularea a două hotărâri ale BEC prin care s-a dispus reluarea alegerilor prezidențiale de la zero, în baza deciziei Curții Constituționale.
Pe 31 decembrie 2024, Curtea de Apel București a respins acțiunea deschisă de Călin Georgescu, însă acesta a făcut recurs.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel București susținea că Biroul Electoral Central nu a făcut decât să pună în aplicare decizia Curții Constituționale din 6 decembrie de anulare a alegerilor, iar deciziile CCR sunt definitive și obligatorii, prin urmare nu pot fi analizate în instanță.
De asemenea, instanța spunea că, prin anularea alegerilor prezidențiale, BEC nu a încălcat drepturi civile și fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție (dreptul de a vota, de a fi ales).
În plus, Guvernul nu mai avea temei legal, după decizia CCR, să stabilească programul și data organizării turului doi al alegerilor.
Citește și:
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
- 13:04 - Călin Georgescu, mesaj pentru români după slujba de Rusalii din Buftea: "Un conducător de țară, de glie, ascultă de Dumnezeu, nu de oameni" VIDEO
- 10:08 - Ana Maria Păcuraru, în inima Deșertului Gobi: imagini senzaționale de la una dintre cele mai mari centrale solare din lume
- 20:57 - Explicația surprinzătoare a Maiei Sandu după decretul pentru Traian Băsescu: „Nu puteam face asta mai devreme”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News













