EMERIC IENEI VA FI ÎNMORMÂNTAT CU ONORURI MILITARE, LA ORADEA. STEAUA ÎI ADUCE UN ULTIM OMAGIU PE GHENCEA

EMERIC IENEI VA FI ÎNMORMÂNTAT CU ONORURI MILITARE, LA ORADEA. STEAUA ÎI ADUCE UN ULTIM OMAGIU PE GHENCEA
Legendarul antrenor Emeric Ienei, omul care a condus Steaua București spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 14:00.
Legendarul antrenor Emeric Ienei, omul care a condus Steaua București spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 14:00. Ceremonia funerară va avea loc la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea, cu onoruri militare.
Distincția îi revine în baza Legii nr. 29/2000, după ce în 2017 a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, pentru contribuția sa uriașă la succesul fotbalului românesc.
Steaua București a transmis un mesaj emoționant și a anunțat că toți suporterii sunt așteptați să-i aducă un ultim omagiu la Stadionul Ghencea: „Toți cei care doresc să cinstească memoria fostului mare antrenor pot aprinde o lumânare, începând cu ora 18:00, pe esplanada din fața Stadionului Steaua, în zona tunurilor.”
Emeric Ienei a murit miercuri, la 88 de ani, la locuința sa din Oradea. Figura lui rămâne una dintre cele mai respectate din istoria sportului românesc, simbol al eleganței și demnității din fotbal.
Citește și:
- 17:45 - Sorana Cîrstea face spectacol la Paris: calificare en-fanfare și un dublu 6-0 devastator
- 15:50 - Lovitură devastatoare pentru Gigi Becali! FCSB a pierdut definitiv războiul pentru numele „Steaua”
- 08:20 - Fotbal: Crystal Palace a cucerit trofeul Conference League, după 1-0 în finala cu Rayo Vallecano
- 12:10 - Ionuț Radu, în echipa sezonului din La Liga alături de Mbappé și Lamine Yamal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














