FRF, SANCȚIONATĂ DE UEFA DUPĂ MECIUL ROMÂNIEI CU LITUANIA

FRF, SANCȚIONATĂ DE UEFA DUPĂ MECIUL ROMÂNIEI CU LITUANIA
FRF a fost amendată cu 22.500 de euro
Federația Română de Fotbal (FRF) a fost sancționată de Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA pentru două încălcări ale regulamentului, în timpul meciului România - Lituania (3-1) desfășurat la București, pe 9 septembrie, în Liga Națiunilor.
Astfel, FRF a fost amendată cu 22.500 de euro pentru „un mesaj nepotrivit la un eveniment sportiv”, potrivit deciziei publicate miercuri seara.
Totodată, FRF va trebui să achite o amendă de 30.000 de euro şi să închidă parţial stadionul (3.000 de locuri) la următorul meci internaţional la care va fi organizatoare, din cauza comportamentului rasist al suporterilor la meciul amintit.
Naţionala României va juca luna viitoare ultimele sale meciuri din grupă în Liga Naţiunilor, cu Kosovo (15 noiembrie) şi cu Cipru (18 noiembrie), ambele pe Arena Naţională din Bucureşti, potrivit site-ului UEFA.
România a câştigat toate cele patru meciuri jucate până acum în grupă.
Citește și:
- 18:31 - Mandat încheiat prematur! Cosmin Olăroiu nu mai continuă pe banca Emiratelor Arabe Unite
- 12:54 - Doliu în Oltenia! Fost antrenor al Craiovei s-a stins la doar 58 de ani
- 11:49 - Dinamo, sezon încheiat cu dezamăgire! Ce a spus Andrei Nicolescu după înfrângerea cu FCSB
- 10:49 - George Simion și omul lui Trump, împreună la Cluj. Anunțul momentului
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














