Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României
Finala se va desfăşura în data de 15 mai
Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-1), pe teren propriu, în a doua semifinală a competiţiei.
Oţelul a deschis scorul în urma unei faze fixe, prin fundaşul ivorian Jonathan Cisse (12), cu o lovitură de cap, dintr-o lovitură liberă executată de Ştefan Bodişteanu.
''U'' a egalat chiar înainte de pauză, prin Dan Nistor (45+1 - penalty), după un fault comis de Juri Cisotti asupra lui Roger.
Gazdele au obţinut calificarea tot în urma unei faze fixe, un corner executat de Frederic Maciel, la care Cisse a reluat cu capul, iar Alex Chipciu a deviat în propria poartă (90).
Gălăţenii au ratat un penalty în ultimele momente ale partidei, prin Aly Malle (90+6), portarul lituanian Edvinas Gertmonas respingând atât şutul malianului, cât şi reluarea sa. Lovitura de pedeapsă a fost obţinută de acelaşi Malle, faultat de Robert Silaghi.
Oaspeţii au avut trei ocazii mari de gol în ultima parte a meciului, prin Daniel Popa (81, 88) şi Valentin Gheorghe (90+3), la toate portarul Eduard Pap având intervenţii salutare.
Finala se va desfăşura în data de 15 mai, pe stadionul Municipal din Sibiu, iar adversara Oţelului va fi formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara, care a învins-o miercuri seara pe FC Voluntari cu scorul de 3-1.
Va fi a doua finală de Cupa României pentru Oţelul, după cea pierdută cu 0-2 în faţa lui Dinamo în 2004.
Constructorul Galaţi şi CSU Galaţi sunt alte echipe gălăţene care au jucat finala Cupei, fără a câştiga trofeul.
Sursa foto: SC Otelul Galati/Facebook
Citește și:
- 12:54 - Doliu în Oltenia! Fost antrenor al Craiovei s-a stins la doar 58 de ani
- 11:49 - Dinamo, sezon încheiat cu dezamăgire! Ce a spus Andrei Nicolescu după înfrângerea cu FCSB
- 10:49 - George Simion și omul lui Trump, împreună la Cluj. Anunțul momentului
- 09:49 - Gigi Becali, atac cu talpa la adresa lui Mihai Rotaru: „Începem becalizarea României!” / „Și Mititelu are mai multe calificări în Europa decât tine”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














