SORANA CÎRSTEA, CALIFICATĂ ÎN TURUL AL DOILEA LA DUBAI

SORANA CÎRSTEA, CALIFICATĂ ÎN TURUL AL DOILEA LA DUBAI
Irina Begu a pierdut meciul din primul tur
Sorana Cîrstea, care şi-a asigurat un cec de 23.500 de dolari şi 65 de puncte WTA, va juca în turul secund contra americancei Alycia Parks.
Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în turul al doilea al turneului WTA 1.000 de la Dubai.
Cîrstea (34 ani, 89 WTA) a obţinut o victorie impresionantă în faţa rusoaicei Daria Kasatkina (27 ani, 11 WTA), cu 6-1, 6-4, după o oră şi 14 minute, reuşind nu mai puţin de 9 aşi.
Cîrstea are acum 3-2 în meciurile directe cu Kasatkina, pe care a învins-o şi anul trecut, la Miami, în turul al treilea, cu 7-5, 6-2.
Sorana Cîrstea, care şi-a asigurat un cec de 23.500 de dolari şi 65 de puncte WTA, va juca în turul secund contra americancei Alycia Parks.
Irina Begu a pierdut meciul din primul tur
Irina Begu (34 ani, 78 WTA) a fost învinsă în primul tur de germanca Eva Lys (23 ani, 87 WTA), cu 5-7, 7-5, 6-3, după două ore şi 35 de minute.
Begu va fi recompensată cu un cec de 16.900 de dolari şi 40 de puncte WTA.
Duminică seara, britanica de origine română Emma Răducanu a învins-o în primul tur pe grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-2, iar în turul secund o va înfrunta pe jucătoarea cehă Karolina Muchova. Răducanu a pus astfel capăt unei serii de patru înfrângeri consecutive.
Rusoaica Anastasia Potapova, care a câştigat în urmă cu o săptămână turneul Transylvania Open, s-a calificat, luni, în turul secund la Dubai, după 6-3, 6-0 cu brazilianca Beatriz Haddad Maia (cap de serie numărul 13).
Citește și:
- 18:31 - Mandat încheiat prematur! Cosmin Olăroiu nu mai continuă pe banca Emiratelor Arabe Unite
- 12:54 - Doliu în Oltenia! Fost antrenor al Craiovei s-a stins la doar 58 de ani
- 11:49 - Dinamo, sezon încheiat cu dezamăgire! Ce a spus Andrei Nicolescu după înfrângerea cu FCSB
- 10:49 - George Simion și omul lui Trump, împreună la Cluj. Anunțul momentului
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














